Efectuarea unui audit al șantierului de construcții nu este niciodată o misiune ușoară.Aflați în articol de ce trebuie să țineți cont în realizarea acestuia.
Însuși cuvântul „audit” este asociat imediat cu conotații descurajante, care implică judecată, critică și amenințarea cu repercusiuni. Contractanții și restul personalului de pe șantier vor deveni imediat suspicioși sau defensivi numai la gândul că urmează să fie evaluați.
Cu toate acestea, efectuarea unui audit al șantierului se poate dovedi a fi foarte util atât pentru client, cât și pentru contractanți. Poate îmbunătăți relațiile, poate reduce costurile și poate spori protejarea sănătății și securității în muncă. Într-o industrie care are cea mai mare rată de accidente la locul de muncă și întârzieri frecvente, orice măsură care va îmbunătăți managementul proiectului ar trebui întâmpinată cu brațele deschise.
Ce este mai exact un audit al șantierului și cum ar trebui efectuat?
Ce este un audit al șantierului?
Un audit este o inspecție oficială a unei companii sau a conturilor acesteia. De obicei, asociem auditarea cu evaluările financiare, dar aceasta se poate referi și alte tipuri de evaluări. Scopul unui audit este să asigure că munca este desfășurată la un standard ridicat și în conformitate cu contractele încheiate. Acesta poate furniza o imagine independentă sau obiectivă a progresului și stării în care se află un șantier. Auditul trebuie să identifice orice probleme și aspecte care necesită îmbunătățiri.
Auditurile șantierelor pot fi efectuate intern sau de terțe părți. Acestea pot fi inițiate de diferite persoane. Câteodată, clientul sau arhitectul este cel care dorește să afle dacă un proiect decurge conform planului. Alteori, contractantul principal poate fi cel care vrea să verifice dacă subcontractanții săi respectă termenii financiari. Ocazional, un audit al șantierului poate fi efectuat de o agenție guvernamentală – mai ales, în ceea ce privește aspecte precum sănătatea și securitatea în muncă.
Inspecțiile clădirilor: digitalizați-vă inspecțiile clădirilor
Tipuri de audituri ale șantierelor
În sectorul construcțiilor, pot fi efectuate câteva tipuri de audituri. Acestea includ:
- Audit al sănătății și securității în muncă
Aceasta este o metodă prin care se evaluează dacă sunt respectate legile referitoare la sănătatea și securitatea în muncă. Vor fi analizate aspecte precum pasarele care nu respectă standardele de siguranță, lipsa abțibildurilor pentru securitate, dacă personalul poartă căști și alte lucruri similare.
- Audit financiar și contabil
Când vine vorba de șantiere, acest tip de audit se va concentra pe costuri și va verifica dacă banii sunt cheltuiți conform contractului încheiat între părți. De exemplu, auditul vă poate ajuta să descoperiți dacă lucrați cu contractanți care au cumpărat și au montat materialele aprobate în loc de opțiuni mai ieftine. De asemenea, acesta poate verifica și lucruri precum calitatea muncii și dacă există întârzieri neprevăzute.
- Auditul proiectului
Acest tip de audit evaluează dacă proiectul decurge conform planului inițial sau dacă managerul de șantier s-a abătut de la calea stabilită.
Controlul calității: Cum efectuați controlul calității cu aplicații pentru construcții
Cum efectuați un audit al șantierului
După cum am menționat mai sus, există diferite tipuri de audit al șantierelor, așa că va trebui să asimilați diferite tipuri de informații, în funcție de scopul inspecției. Acestea fiind spuse, procesele implicate în efectuarea auditurilor șantierelor sunt, în mare măsură, asemănătoare.
Haideți să vedem cum se efectuează un audit al șantierului.
-
Creați o listă cu elemente de inspectat
Indiferent dacă efectuați un audit al sănătății și securității sau o evaluare a progresului proiectului, este important să alegeți aspecte măsurabile și cuantificabile pentru inspecție.
De exemplu, dacă vreți să realizați un audit al sănătății și securității, veți dori să evaluați condițiile în care se află anumite piese de echipament sau activitățile care au loc pe șantier. Puteți să numărați piesele de echipament care vor avea nevoie de întreținere în curând, dacă personalul poarte EIP sau numărul semnelor de avertizare.
-
Decideți când și cum veți efectua auditul
Un audit este o inspecție care încearcă să stabilească starea „reală” în care se află anumite lucruri. Prin urmare, nu trebuie să le acordați oamenilor prea mult timp ca să își pregătească registrele sau să avertizați personalul de pe șantier că va avea loc o vizită. Dacă oamenii au timp să se pregătească, este posibil să nu fiți pus față în față cu o imagine realistă a șantierului.
Câteodată însă, este util să îi anunțați cu câteva ore înainte, în legătură cu inspecția, ținând cont că prezența dvs. pe șantier este posibil să cauzeze întârzieri și întreruperi. De asemenea, dacă auditul dvs. se concentrează mai mult pe documentație și jurnalul șantierului, este indicat să îi acordați timp persoanei responsabile pentru a strânge toate documentele necesare.
-
Definiți în ce proporție veți audita șantierul
Inspectarea unui întreg șantier poate dura zile sau chiar săptămâni, în funcție de mărimea și amploarea proiectului. De aceea, majoritatea auditurilor șantierelor vizează doar o porțiune din șantier. În general, puteți extrapola concluziile referitoare la o secțiune reprezentativă la restul șantierului.
Dacă, de exemplu, inspectați un proiect de clădire rezidențială cu cinci blocuri, poate fi suficient să vă bazați concluziile auditului pe inspecția unui singur bloc.
După finalizarea auditului șantierului, va trebui să generați un raport care va prezenta concluziile inspecției. De obicei, raportul auditului șantierului trebuie să includă recomandări pentru îmbunătățiri adresate managementului proiectului.
Aflați mai multe: Ce este o aplicație pentru auditul șantierului?
Soluții digitale pentru auditurile șantierelor
Auditurile șantierelor de construcții pot fi complexe și pot necesita mult timp, mai ales dacă utilizați hârtie și un clipboard. Notele pe care le faceți când vă aflați pe șantier trebuie transcrise mai târziu în computer și contabilizate. Acest lucru poate presupune de două mai multă muncă sau chiar mai mult, dacă trebui să încărcați și fotografii ca dovezi. De asemenea, dacă utilizați un model de hârtie pentru raportul de audit al șantierului, atunci nu îl veți putea personaliza pentru a răspunde nevoilor dvs.
Tocmai de aceea, soluțiile digitale pentru auditurile șantierelor devin din ce în ce mai populare. Utilizând o aplicație pentru auditul șantierului precum PlanRadar, puteți să generați inspecții personalizate ale clădirilor și liste de verificare pentru audit cu ajutorul șabloanelor digitale. Veți putea stoca imediat toate datele înregistrate într-un mediu cloud securizat, iar apoi veți putea genera rapoarte automat.
Mai mult decât atât, dacă subcontractanții și contractanții dvs. utilizează instrumente digitale precum PlanRadar, este posibil să generați unele tipuri de rapoarte fără să fiți nevoit să vizitați șantierul.
Metode moderne de audit pentru construcții moderne
Deși noțiunea de audituri continuă să îi îngrijoreze pe unii membri ai personalului, beneficiile pe care vi le poate aduce (dvs. și lor) finalizarea unor astfel de inspecții sunt imposibil de ignorat. Și cu aplicații pentru auditul șantierelor precum PlanRadar, este mult mai ușor să efectuați inspecții rapide, clare și pe care vă puteți baza.
Pentru a vedea cum funcționează, testați PlanRadar gratuit astăzi.
Despre PlanRadar
PlanRadar furnizează soluții software inovatoare pentru dispozitive mobile care se adresează industriei construcțiilor și domeniului imobiliar. Aplicația noastră este disponibilă pe toate dispozitive iOS, Android și Windows. Până acum, am ajutat peste 10.000 de clienți din peste 55 de țări să își digitalizeze fluxul de muncă.